Apariții în presă
Eveniment caritabil: Peste 60.000 de lei pentru copiii bolnavi de cancer PDF Print E-mail
Written by Ziarul Făclia   
Friday, 28 June 2013 13:41

Asociaţia non-profit “Alexandru Damian” a anunţat că va oferi 90 de camere implantabile subcutanat spitalelor de oncologie din România, în urma unei acţiuni de strîngere de fonduri organizate joi seara, la Cluj-Napoca. Aceste dispozitive elimină nevoia folosirii branulelor sau a injecţiilor repetate, pe care copiii bolnavi de cancer trebuie să le suporte timp de luni sau ani întregi, pe tot parcursul unui tratament.

Evenimentul de strîn gere de fonduri a fost organizat la restaurantul DaVinci din Cluj-Napoca, cu participarea unor artişti din România şi Italia: Aminda, Cristian Gog, Alin Dan Rusu, trupele T-Dance şi BoemDance StarStruck, Ricardo Caria & Vlad Ciotescu şi Elisanna Pivato.

dineu“ Prin contribuţia generoasă a celor prezenţi, am reuşit să strîngem peste 60.000 de lei. Cu aceste fonduri deja existente şi cu donaţiile promise la eveniment, vom putea cumpăra peste o sută de camere implantabile. Aceste contribuţii aduc un grad mai mare de confort pentru zeci de copii, în cele mai grele clipe din viaţa acestora. Totuşi, cred că e important să nu ne oprim aici: acest tip de intervenţie are efecte pozitive foarte pronunţate, atît fizice şi psihice, asupra copiilor care luptă cu cancerul, şi credem că ar fi normal să îl vedem adoptat în România ca practică generalizată, aşa cum se întîmplă în toată Europa”, a declarat Claudiu Brisc, preşedintele Asociaţiei Umanitare “Alexandru Damian”, citat într-un comunicat remis presei.

Asociaţia “Alexandru Damian”, fondată în 2006, oferă servicii de suport şi tratament copiilor care luptă cu cancerul şi familiilor acestora. Scopul asociaţiei este să faciliteze munca celor care vor trece prin astfel de experienţe prin informarea exactă asupra paşilor care trebuie urmaţi, precum şi prin sprijin financiar sau de orice altă natură, în funcţie de posibilităţi.

 

Articol publicat în ziarul Făclia, pe 28 iunie 2013

Last Updated on Saturday, 29 June 2013 01:11
 
Jos Palaria pentru Asociatia Umanitara Alexandru Damian! PDF Print E-mail
Written by Elza Almasi   
Friday, 28 June 2013 00:00

Copiii care sufera de cancer vor beneficia  de un tratament mai putin dureros, dupa ce Asociatia Umanitara “Alexandru Damian” va oferi camere implantabile subcutanat spitalelor de oncologie din Romania.

Camerele permit administrarea chimioterapiei, a antibioticelor sau imunosupresoarelor si sunt de folos si in cazul prelevarii de sange, permitand renuntarea la injectiile frecvente in vene. Camerele implantabile sunt niste dispozitive minuscule de la 8 pana la 12 milimetri, care se implanteaza sub piele in zona claviculei cu partea de titan, iar partea de silicon se racordeaza la un vas de sange major.

La un eveniment caritabil de ieri Asociatia a reusit sa stranga 60.000 de lei de la aproximativ 180 de participanti, bani care vor fi folositi pentru cumpararea acestor camere implantabile.

„Prin contributia generoasa a celor prezenti, am reusit sa strangem peste 60.000 de lei. Cu aceste fonduri deja existente si cu donatiile promise la eveniment, vom putea cumpara peste o suta de camere implantabile. Ele permit copiilor o viata absolut independenta – acestia se pot imbraca cu orice fel de haine, pot face sport sau inot, nu sunt limitati de aceasta procedura. Aceste contributii aduc un grad mai mare de confort pentru zeci de copii, in cele mai grele clipe din viata acestora. Totusi, cred ca e important sa nu ne oprim aici: acest tip de interventie are efecte pozitive foarte pronuntate, atat fizice si psihice, asupra copiilor care lupta cu cancerul, si credem ca ar fi normal sa il vedem adoptat in Romania ca practica generalizata, asa cum se intampla in toata Europa”, a declarat Claudiu Brisc, presedintele Asociatiei Umanitare „Alexandru Damian”.

Folosirea acestor camere nu este decontata de catre Casa de Asigurari. Pana acum Asociatia a montat 21 astfel de camere implantabile unor pacienti din spitalele din Cluj-Napoca, Oradea si Timisoara. Pe viitor Asociatia urmareste ca aceste camere implantabile sa devina cunoscute, iar folosirea lor sa fie decontata de stat, pentru ca fiecare pacient din Romania sa beneficieze de cel mai putin dureros tratament posibil.

Ziar de Cluj isi da Jos Palaria! in fata Asociatiei si a tuturor celor care s-au implicat in acest proiect!

Articol publicat de Elza Almasi în Ziar de Cluj, 28 iule 2013

 
Asociatia Umanitara Alexandru Damian PDF Print E-mail
Written by Mămica.ro   
Thursday, 27 June 2013 13:37

Scrisoarede la Claudiu Brisc, tatal lui Alexandru Damian

Asociatia Umanitara Alexandru Damian a luat fiinta la sfarsitul anului 2010 in urma unei experiente neplacute, dar cu o finalitate fericita pentru noi. Problema este ca aceasta finalitate nu a avut loc in tara in care ne-am nascut, traim si contribuim cu taxe, ci intr-o tara in care sistemul medical este cu adevarat pus la punct, vorbesc de Franta.

Acolo am fost tratati si in acelasi timp respectati de catre cadrele medicale, am fost priviti ca unii de-ai lor desi, intr-adevar, la niste costuri enorme pentru orice persoana. Acolo am facut tratament chimio, radio, interventie chirugicala cu extirparea rinichiului stang, a glandei suprarenale stangi dar si a tumorii, autotransplant de celule stem in camera sterila, tratamente grele dar care au fost duse la bun sfarsit cu ajutorul medicilor si in special al lui Dumnezeu.

Last Updated on Saturday, 29 June 2013 00:46
 


sigla_asoc

Donatii PayPal

Restricted access

Who is online

We have 56 guests online

2_alexdamian

Facebook FanBox